De ce se numește „memorie musculară”, dacă mușchiul n-are memorie

Ai auzit fraza de nenumărate ori: „corpul are memorie musculară”, „mușchii țin minte mișcarea”. Sună frumos, sună motivațional  și, dacă te gândești puțin, complet ilogic. Un mușchi este doar un țesut care se contractă. N-are neuroni, n-are creier, n-are cum să „țină minte” nimic.

Și totuși, expresia nu este complet eronată. Doar că ar putea fi asociată unor mecanisme reale, dar diferite. Unul se întâmplă în creier și în măduva spinării, celălalt se întâmplă chiar în celula musculară. 

Primul mecanism la care ne referim este în creier, nu în mușchi

Când vorbim despre o anumită mișcare: un stil de înot, o poziție corectă la ridicat greutăți, un pas de dans pe care nu-l uiți nici după ani de pauză, memoria care contează este stocată exclusiv în sistemul nervos: în cortexul motor, în cerebel, în ganglionii bazali. Mușchiul, în povestea asta, este doar executantul, doar actuatorul. Primește un semnal electric de la creier și se contractă exact cât și cum i se transmite. El nu „știe” secvența mișcării, secvența fiind scrisă în circuitele neuronale, iar mușchiul doar ascultă lista de comenzi și execută.

Deci, strict vorbind, când reînveți o mișcare veche după o pauză lungă, nu mușchiul tău „își amintește”, ci creierul, sistemul nervos  își amintește, iar mușchiul primește din nou secvența de comenzi corectă. Numele corect din neuroștiințe pentru acest fenomen este „memorie motorie”, parte din „memoria procedurală", și nu memorie musculară.

Mai există un mecanism: asta chiar se întâmplă în mușchi

Aici e partea mai puțin comună, și partea în care termenul „memorie musculară” chiar poate fi considerată a avea o bază literală, fizică, în celula musculară.

Când un mușchi crește prin antrenament de forță, fibra musculară nu se îngroașă pur și simplu, ea primește și nuclei celulari suplimentari, aduși de niște celule speciale (celule satelit) care fuzionează cu fibra existentă. Cercetători norvegieni au demonstrat, folosind imagistică pe animale vii, un lucru remarcabil: după ce mușchiul crește și apoi se atrofiază puternic din inactivitate prelungită, nucleii suplimentari rămân acolo, în fibra musculară, chiar dacă mușchiul s-a micșorat vizibil la exterior. Practic, celula musculară păstrează o „informație” mai mare decât arată din exterior, iar acest lucru pare s-o ajute să crească înapoi mult mai repede la reluarea antrenamentului, comparativ cu cineva care nu a mai avut niciodată acel nivel de masă musculară.

Există și cercetări mai noi, la oameni, despre urme chimice lăsate pe ADN-ul din celula musculară de antrenamentele anterioare, un fel de „etichetă” epigenetică ce rămâne activă și ar putea, teoretic, să grăbească din nou creșterea.

De ce contează diferența

Cele două mecanisme răspund la întrebări complet diferite:

Dacă întrebarea este „de ce recuperez repede tehnica după o pauză?”, atunci răspunsul este memoria motorie, din sistemul nervos. Asta nu are legătură cu mușchiul în sine.

Dacă întrebarea este „de ce recuperez repede masa musculară/forța, după ce m-am oprit din mersul la sală mai mult timp?", atunci  intră în joc mecanismul celular real, din mușchi, și anume nucleii suplimentari dobândiți la hipertrofie și care au rămas acolo.

Pentru onestitate: mecanismul cu nucleii suplimentari este foarte bine documentat pe animale de laborator, însă la oameni, dovezile există, dar sunt mai limitate, iar unele studii arată că efectul de „recreștere rapidă” apare uneori chiar și fără o creștere clară a numărului de nuclei, lucru ce sugerează că probabil sunt implicați și alți factori, poate din nou de natură neurologică (de exemplu, capacitatea de a folosi eficient fibrele musculare cu prag înalt de activare, o abilitate care pare să rămână „învățată” mult timp).

Deci, cinstit vorbind: fraza „mușchii au memorie” este o expresie populară care, întâmplător, atinge două adevăruri științifice reale: unul complet neuronal, altul parțial celular, fără să le separe. Data viitoare când auzi expresia, vei știi exact la care dintre cele două se referă, de fapt, propoziția.

O concluzie importantă este aceea că antrenamentul neuro motor are efect de durată și important inclusiv pentru hipertrofie. Poate că, pentru a crește mușchii sau forța sau ambele, merită să avem atenție la cum facem antrenamentele și din punct de vedere neuronal.

Surse

• Bruusgaard, J.C. et al. (2010). Myonuclei acquired by overload exercise precede hypertrophy and are not lost on detraining. PNAS.

• Snijders, T. et al. (2020). The concept of skeletal muscle memory: Evidence from animal and human studies. Acta Physiologica.

• Seaborne, R.A. et al. (2018). Human Skeletal Muscle Possesses an Epigenetic Memory of Hypertrophy. Scientific Reports.

• Pérez-Castillo, I.M. et al. — sinteză despre teoria memoriei musculare, mecanisme și limite ale dovezilor la om.